Lumea cărților pentru copii

În ziua de azi se găsesc o mulțime de cărți pentru copii, povești frumoase, incredibile și pline de culoare. Întrebarea este dacă în lumea aceasta fantastică a noilor cărți pentru copii, cu subiecte actuale, culori și desene, își mai pot găsi locul și cărțile vechi?

Ei bine, un schimb de experiențe între adulți și copii nu ar fi o idee chiar atât de rea. Cărțile vechi, cele care au marcat experiența părinților, ba chiar a bunicilor sunt mai mult decât simple amintiri, ele se pot transforma în punți care leagă generații.

Conectarea generațiilor

Vechile povești îi pot duce pe copii mai aproape de lumi cu care au senzația că nu se înțeleg, cu generații despre care nu cred că au prea multe în comun. Paginile îngălbenite ale unei cărți cu povești vechi pot purta reprezentanții mai multor generații în lumi pe care niciun ecran nu le poate reda.

Cărțile vechi nu se bazează pe imagini, pe culori și alți stimuli, ci pe imaginație, pe puterea copiilor de a înțelege, de a visa și de a crea lumi. Ele ajută la dezvoltarea vocabularului, a expresivității și unicității.

Titluri vechi, lumi nemuritoare

Sunt o mulțime de cărți pentru copii, care îi ajută pe aceștia să se conecteze cu vechile culturi, cu adulții din jurul lor, fie ei părinți, bunici sau profesori. Un titlu care și-a câștigat nemurirea este „Alice în Țara Minunilor” de Lewis Carroll. Personajele sale absurde, dialogurile care te fac să te gândești despre ce este vorba și care trezesc curiozitatea copiilor și a adulților, transformă această poveste într-o călătorie a imaginației și creației.

O altă poveste extraordinară este „Micul Prinț” de Antoine de Saint Exupery. Aceasta a fost tradusă în peste 500 de limbi și dialecte, fiind o conexiune pentru oamenii din întreaga lume și este dovada că o carte veche poate vorbi despre cele mai actuale teme: prietenie, responsabilitate, curiozitate. Scrisă în 1943 și ilustrată chiar de autor, povestea rămâne un ghid discret pentru copilul care învață să-și asculte inima, să se bucure și să exploreze.

„Povestea fără sfârșit” de M. Ende vorbește despre un băiat obișnuit, care descoperă într-un anticariat o carte misterioasă cu același titlu, iar pe măsură ce citește, realizează că nu este doar un simplu spectator, el devine parte din poveste și poate influența ceea ce se întâmplă. Este o carte care ajută copii să se implice în aventuri minunate și să trăiască totul fiind implicați în poveste.

„Vrăjitorul din Oz” de L. Frank Baum spune povestea micuței Dorothy, care trăiește într-o fermă din Kansas și este purtată de o tornadă într-un tărâm magic. Acolo pornește într-o călătorie spre Orașul de Smarald pentru a-l întâlni pe Vrăjitor, convinsă că acesta o poate trimite acasă. Personajele sunt absolut minunate și memorabile, ele au rămas în viață și-n mintea tuturor din 1900, când au pășit pentru prima dată printre noi. Copii învață despre prietenie, despre curaj, despre lucrurile care nu sunt așa cum par a fi, dar și despre curajul de a merge mai departe.

De ce ar iubi copiii basmele vechi?

Basmele sunt printre primele forme de povești pe care oamenii și le-au spus unii altora. Ele au fost povestite din generație în generație, mult înainte de a fi scrise, purtând cu ele înțelepciunea, valorile și visurile comunităților din care au apărut.

Pentru copii, basmele vechi sunt mai mult decât simple povești, sunt lecții de viață frumos povestite, frumos învelite, care își arată puterea și ne ajută să înțelegem că nu totul dispare, că există speranță și putere în fiecare.

În cultura românească, Petre Ispirescu culegător de basme populare românești.

El a adunat povești din tradiția orală, transmise de bătrâni, și le-a pus pe hârtie, păstrând farmecul limbii și structura narativă originală. „Basme românești. Eroi legendari din popor” este una dintre colecțiile care aduce laolaltă personaje emblematice ale folclorului românesc. În paginile acestei cărți, copiii întâlnesc eroi care înfruntă zmei, balauri și vrăjitoare, învățând că vitejia, istețimea și bunătatea sunt cele mai puternice arme. O ediție veche păstrează nu doar cuvintele, ci și parfumul vremurilor în care aceste povești erau spuse la gura sobei.

Basmele Fraților Grimm nu sunt doar povești pentru copii, ci și bucăți de istorie și cultură.

Arhetipurile create de Frații Grimm stau la baza multor povești moderne și păstrează ecouri ale vieții și credințelor din Europa secolelor trecute.

Aceste comori își așteaptă cititorii pe rafturile de anticariat, nu doar pentru a fi citite, ci pentru a fi trăite din nou. Alegând o ediție veche dintr-un anticariat, îi oferi copilului tău nu doar o poveste, ci o lecție, o moștenire, ocazia de a închide gropile dintre generații. Unele cărți nu îmbătrânesc niciodată, ci devin tot mai prețioase odată cu trecerea timpului.